Cetatea Piatra Şoimului

Tara Crisurilor – un teritoriu magic prin istorie, natura si traditie, dezvalue din loc in loc,  spatii mai putin cunoscute si vizitate de catre turistul obisnuit, dar spectaculoase ca aparitie si valoroase din punct de vedere istoric si arhitectural. Un astfel de spatiu ascuns si misterios este si cel al Cetatii –Piatra Soimului.

La doar 38 de km de Oradea, se găsește Orașul Alesd, a cărui trecut istoric este strâns legat de Cetatea Piatra Șoimului, situată pe o stâncă abruptă, bine împădurită. Cetatea a fost construită în secolul XIII de către judele regal Pál sau fiul Miklós, urmași ai familiei de nobili Geregye,  prima atestare a acesteia datând din anul 1306. În decursul a 300 de ani, cetatea este stăpanită de diferiti nobili și un principe. Între anii 1658-1660, cetatea s-a aflat in posesia domnitorului Țării Românești, Constantin Șerban Basarab. În anul 1711, în urma semnării tratatului de pace de la Satu Mare, prin care se încheie răscoalele nobilimii maghiare din Ardeal, împotriva ocupației habsburgice, cetatea a fost distrusă de către trupele imperiale austriece. În ciuda faptului ca în momentul de față mai există doar ruinele cetății, acest loc plin de încărcătură istorică, atrage vizitatori interesati nu doar de istoricul locurilor, ci si de pitorescul locului si atmosfera oferită de zidurile cetății. Pentru a ajunge la locația cetății, trebuie parcurs drumul din Orașul Aleșd spre satul Peștiș, apoi pe drumul pietruit, prin pădure, pînă la stânca pe care se ridică ruinele cetății de odinioară. Ruinele se află pe un vârf calcaros, deasupra Pârâului Secătura, la 848 de metrii altitiudine. Cetatea este accesibilă numai dinspre latura estică, unde exista șantul de apărare. Accesul se făcea prin intermediul unui pod pe piloni de piatră, peste șanțul de apărare. În curtea cetății există un turn rectangular de piatră nefasonată. Din curte se putea ajunge în turn și pe câteva coridoare, din care unul ducea spre o peșteră, ce era folosită ca închisoare.
































Localizare

Cetatea Piatra Şoimului, azi în ruine, este situată pe o stâncă la cca 5 km nord de oraşul Aleşd, în Munţii Plopişului, la altitudinea de 484 m.

Pe jos, din Aleşd se poate ajunge la cetate în aproximativ 2 ore, trecând prin satul Peştiş şi apoi urmărind drumul forestier ce urcă pe valea Şoimului - pârâu ce izvorăşte din Munţii Plopişului.

Toponimie

Cetatea e amintită în documentele medievale sub diferite nume: Solunkeu (1306), Zolmuskyu (1367), castrum Solyomkev (1394), Sólyomkö (1630). Cel mai probabil că numele vine de la asocierea dintre „piatră” (kö în maghiară) şi „şoim” (sólyom), deoarece între stâncile pe care a fost construită s-au găsit multe cuiburi de şoimi.

Uneori, cetatea mai este denumită în istoriografia română şi Şinteu sau este asociată cu această din urmă localitate. Şinteul de azi este însă o comună aflată la cca 20 km est de cetate, fiind unul din cătunele slovace colonizate în aceşti munţi la sfârşitul secolului 18. Concluzia istoricilor este că probabil asocierea se referea la zona mai largă în care se află cetatea. 

Istoric

Cetatea a fost construită în  a doua jumătate a secolului 13, fiind menţionată însă pentru prima data într-un document abia în 1306. Cel care a constituit domeniul cetăţii Piatra Şoimului a fost judele regal Paul din familia nobiliară Geregye (originară din vestul Ungariei şi înrudită cu voievozii Transilvaniei), primind danii în această zonă de la regele Ungariei. Cetatea ar fi putut însă să fie construită de judele Paul sau de fiul său, Nicolae, voievod al Transilvaniei, care a mai construit şi cetăţile Adrian, Sebeş, Valcău şi Almaş.

Familia Geregye a participat la răscoala nobiliară împotriva regelui Ladislau IV Cumanul, pierzând domeniul, care a fost donat familiei Borşa ca răsplată pentru ajutorul dat regelui în asediul cetăţii Adrian. Nu după mult timp însă, familia pierde la rândul ei cetatea, care ajunge din nou în posesia coroanei maghiare.

În 1389, Sigismund de Luxemburg donează cetatea lui Ioan, fiul lui Benedict de Kapolya, ban de Severin şi jude regal. Acesta mai adaugă domeniului încă şase localităţi, care au revenit coroanei regale (Chanad, Borod, Borozel, Cetea, Corniţel şi Valea Mare). În 1406, acelaşi rege o donează lui Iacob şi David Lackfi ; tot de atunci datează prima conscriere a domeniului, din care făceau parte 60 de aşezări, aceasta fiind în mare forma sa definitivă.

Dupa ce în 1413 ajunge din nou domeniu al coroanei, în 1435 este donat lui Ladislau Kusaly de Jakcs şi Ştefan Banfi de Losonc, iar în 1456 ajunge în stăpânirea episcopului catolic de la Oradea, Ioan Vitez de Zredna.

În timp, domeniul pierde o serie de localităţi şi trece în proprietatea mai multor familii. În 1586 este în posesia lui Sigismund Báthory, iar în 1599 în cea a celui mai puternic nobil din Bihor, Ştefan Bocskai, viitorul principe. Acesta a renovat cetatea, care astfel a devenit una din cele mai puternice din vestul Transilvaniei.

După moartea principelui, din nou se schimbă stăpânii, precum şi componenţa satelor din domeniul cetăţii. În 1640, acesta ajunge în posesia fiului mai mare al principelui Gh. Rákoczi I, care va deveni ulterior principele Transilvaniei cu numele de Gh. Rákoczi II. În urma mazilirii acestuia, în 1658 Constantin Şerban (care i-a luat locul în Ţara Românească) preia cetatea Piatra Şoimului, cu bunurile aparţinătoare şi cu locurile ce aduc venituri. Se pare că mai apoi, alături de alţi doi domnitori, Constantin Şerban construieşte la Tinăud o biserică cu ziduri de piatră.

În 1660, când întreg Bihorul cade pradă turcilor, cetatea este şi ea predată acestora chiar de preotul ei. Ea devine astfel un centru de sangiac bastion al stăpânirii otomane din această zonă. În 1692, turcii capitulează, iar Bihorul e trecut sub autoritatea şi administrarea Cămării de la Buda, care la rândul ei depindea de Cămara imperială din Viena. În această perioadă însă, Bihorul este însă profund afectat de ocupaţia turcească şi de luptele continue care avuseseră loc aici – multe localităţi au dispărut, altele au devenit pustii, puţine rămânând ocupate.

Se pare că cetatea este distrusă în 1711 de către imperiali, moment în care zona este reorganizată şi practic, putem spune că ia sfârşit istoria a ceea ce a fost domeniul Piatra Şoimului.

Importanţa istorică a cetăţii

Cetatea a fost importantă pentru rolul său de protecţie în nord-vestul Transilvaniei, în special împotriva încercărilor de supunere venite din partea marilor puteri rivale, imperiul otoman şi cel habsburgic. De asemenea, ca orice altă cetate medievală, mai avea şi rolul de-a adăposti populaţia în caz de primejdie. Cetatea Piatra Şoimului face parte din seria cetăţilor care s-au construit în această parte a Transilvaniei după retragerea tătarilor, atestate la scurt timp după 1241: Adrian, Palota, Finiş, Şoimuş-Pietroasa, Rîmetea-Trascău, Bologa, Deva etc.

Organizarea sa a fost mereu de tip feudal, având nobili ca stăpâni şi populaţie de iobagi, jeleri şi libertini. Satele româneşti din cadrul domeniului aveau totuşi instituţii proprii şi voievozi, crainici, cnezi.

Prin situarea sa, cetatea controla principala cale de acces spre Transilvania pe valea Crişului Repede, dar şi din valea acestuia spre nord, înspre Sătmar. Această aşezare a determinat în bună măsură funcţia sa militar-politică.

În conscrierea comitatului Bihor din 1552, domeniul cetăţii Piatra Şoimului număra 44 de aşezări aflate în proprietatea familiei Drágffi şi numărând 220 de porţi, adică în medie 4752 locuitori. Potrivit unui document din 1406, componenţa era : 10 sate ungureşti şi 50 sate româneşti şi un sat mixt. Raportul se menţine, în mare, şi în secolele următoare. Majoritatea satelor erau aşezate în zonă muntoasă şi pe cursul superior al Crişului Repede.

Legătura cu oraşul Aleşd

Aleşdul este o aşezare întemeiată prin colonizare, de primii stăpâni ai cetăţii Piatra Şoimului. E sigur că la început, Aleşdul se afla pe malul Crişului, în lunca inundabilă a acestuia. În prima jumătate a secolului 18, pentru a scăpa de inundaţii, populaţia s-a mutat pe terasa de pe malul drept al râului, în locul unde oraşul se află şi în prezent. De la începuturile sale, Aleşdul a aparţinut domeniului Cetăţii Piatra Şoimului. Prima atestare documentară datează din 1291, sub numele de Elusd, fiind o aşezare de mărime medie. În 1332 apare sub denumirea de Willa Elesd şi intra în categoria aşezărilor mici.

Arhitectura cetăţii

Cetăţile de piatră consturite la începutul sec. 13 sunt alcătuite dintr-un singur turn interior înconjurat de ziduri, însă năvălirea tătarilor din 1241-42 determină modificări în acest stil, deoarece ele se dovedesc penetrabile. Astfel, se construiesc mai multe turnuri interioare plasate la colţurile zidurilor de incintă. În general ele erau construite din piatră brută de carieră, combinată cu var, pietricele şi lemn. Parapetul cetăţii era prevăzut cu metereze deschise care se succedau la anumite distanţe.

Este greu de apreciat care a fost exact forma cetăţii Piatra Şoimului, datorită faptului că ea este azi o ruină, în majoritate acoperită de pământ, aşadar posibilele sale descrieri sunt supuse erorilor.

Ruinele de azi ale cetăţii se înalţă pe un pinten de calcar ce domină valea Şoimului, indiciu care arată clar că au fost folosite foarte bine condiţiile locale pentru a crea avantaje arhitectonice (vezi foto). Ea era accesibila numai dinspre est, unde constructorii au realizat un larg şi adânc şanţ de apărare. Suprafaţa ei este de aproximativ 837,5 mp şi are un plan aproximativ dreptunghiular.

În construirea celor 4 nivele ridicate în mai multe etape s-au folosit cu pricepere blocurile uriaşe de stâncă ce au fost înglobate în masa de zidărie. Cele mai importante încăperi se pare că au fost plasate pe latura sudica, cea care avea o vizibilitate remarcabilă asupra întregii văi. Elementele stilistice rămase, care ar putea ajuta încadrarea ei în timp, sunt foarte puţine.

Latura sudică era sprijinită de nişte contraforturi uriaşe. În partea superioară găsim câteva uşi, azi în stare avansată de degradare, încheiate în partea superioară fie în unghi fie în arc semicircular.

Elementele care compun cetatea sunt :

  1. cetatea propriu-yisă, pe vârful stâncii (A)
  2. bastionul în formă poligonală care se află la o distanţă de 300 m est de cetatea propriu-zisă (B)
  3. bastionul în formă pătrată aflat la o distanţă de 350 m, la nord-est de cetatea propriu-zisă (C)
  4. bastionul în formă pătrată la 300 m sud de cetatea propriu-zisă (D)
  5. două bastioane în formă pătrată aflate la poalele cetăţii (E).

cetatea

Alte informaţii

Este dificilă reconstituirea raporturilor feudale de pe domeniul Piatra Şoimului, datorită izvoarelor istorice sărace în informaţii. În principiu se ştie că satele româneşti aveau sarcini specifice în domeniu şi că ele nu dădeau dijme din produse. Aveau, în schimb, numeroase obligaţii, sub forma darurilor oferite la diverse ocazii (unt, găini, ouă, vânat, peşte etc.). Obligaţiile în muncă ale românilor erau nelimitate şi erau solicitate în funcţie de stăpân.

La sfârşitul sec. 17-începutul sec. 18, principala ocupaţie a locuitorilor din această zonă rămâne agricultura, mai precis cultivarea cerealelor : grâu, secară, ovăz, mei, porumb şi viticultura. Localităţile cu pământ bun erau puţine şi în general distribuite de-a lungul Crişului. Creşterea animalelor este şi ea menţionată în documente, fiind strâns legată de agricultură. Viticultura e prezentă aici încă din 1687, fiind menţionat faptul că locuitorii din zonă prestează darea din vin. Pomicultura se practica, de asemenea, în aproape toate localităţile, o parte din producţie fiind destinată fabricării ţuicii. În unele localităţi se întâlneşte practicarea meşteşugurilor, care erau surse adiţionale de câştig pentru localnici. Cei mai mulţi meşteşugari sunt menţionaţi în Vadu Crişului ca olari, acesta fiind centrul tradiţional de olărit din zonă . Alte meşteşuguri sunt rotăritul, morăritul, fierăritul, cojocăritul.

Calendar

 apr   Mai 2018   iun

LMMJVSD
   1  2  3  4  5  6
  7  8  910111213
14151617181920
21222324252627
28293031 
Julianna Willis Technology

Evenimente

CLUJ (25-27 noiembrie 2016)

ZILELE CETATII PIATRA SOIMULUI 2016
la Piatra Șoimului (09-11 septembrie 2016)

SERI MEDIEVALE Ediția II-a
în curtea Şcolii Generale C-tin Şerban din Aleşd (13 iulie 2013)

Tetchea (21-22 iulie)

Suncuius (24-25 august)

Aleşd (30 august - 2 sept)

Aştileu (12-13 septembrie)

Şinteu (6-7 octombrie)

Oradea, Beiuş, Aleşd (12-14 decembrie)

Lânga arena orașului Aleşd (29 decembrie)
 

Vremea